Plictis…

Azi m-am plictisit….si ieri m-am plictisit…ma plictisesc in fiecare zi in care nu am langa mine ceea ce imi doresc cel mai mult. Astfel ca fiecare zi devine un plicstis fara sfarsit. Ce e de facut? Nu stiu… sunt prea plictisita sa gandesc… Nimic nu-mi mai starneste interesul… Nici jobul, nici casa, nici drumul spre casa… Ceea ce e bine, caci astfel nu ma mai enerveaza nimic… Nici macar lucrurile enervante nu imi starnesc interesul, atat de plictisita sunt. As vrea totusi sa fac ceva cu acest plictis… sa-l uit la servici sau in tramvai pe un loc liber… Dar de fiecare data cand vreau sa fac asta…fie plec prea repede de la servici si uit sa il las, fie tramvaiul e plin…si nu se cade sa imi las plictisul pe jos, sa fie calcat in picioare… am o responsabilitate fata de el, eu l-am creat. Este urat sa il abandonez, dar, macar sa ii dau o sansa sa apartina de altcineva. L-am creat din lipsa de activitate, de interes. Nu aveam ce face, ma …plictiseam, asa ca l-am creat pe el, D-l Plictis. D-l Plictis este cel ce ma tine ocupata atunci cand am treaba, atunci cand vreau sa desenez si mai nou, atunci cand vreau sa ma uit singura la un film… D-l Plictis ma ajuta sa ignor conversatiile neimportante si faptul ca viata trece pe langa mine ca si cum nu ne-am cunoaste… Cand eram mica vroiam sa fac ceva deosebit in viata…ceva ce altii nu reusisera, ceva de care sa fiu mandra… acum, sunt mult prea plictisita sa mai fac ceva… si daca ar fi ceva de facut, as face ceva rau… cu cat este mai rau ceea ce faci, cu atat este memorat si inscriptionat mai bine in istorie. Problema mea este ca nu pot face ceva rau, nici mie, nici altcuiva. Asa ca, raman plictisita si resemnata ca nu voi face parte din istorie, decat prin certificatul de nastere si cel de deces.
Azi m-am plictisit…. si maine ma voi plictisi….

                            …………………scris cu ceva timp in urma……………….