Plictis…

Azi m-am plictisit….si ieri m-am plictisit…ma plictisesc in fiecare zi in care nu am langa mine ceea ce imi doresc cel mai mult. Astfel ca fiecare zi devine un plicstis fara sfarsit. Ce e de facut? Nu stiu… sunt prea plictisita sa gandesc… Nimic nu-mi mai starneste interesul… Nici jobul, nici casa, nici drumul spre casa… Ceea ce e bine, caci astfel nu ma mai enerveaza nimic… Nici macar lucrurile enervante nu imi starnesc interesul, atat de plictisita sunt. As vrea totusi sa fac ceva cu acest plictis… sa-l uit la servici sau in tramvai pe un loc liber… Dar de fiecare data cand vreau sa fac asta…fie plec prea repede de la servici si uit sa il las, fie tramvaiul e plin…si nu se cade sa imi las plictisul pe jos, sa fie calcat in picioare… am o responsabilitate fata de el, eu l-am creat. Este urat sa il abandonez, dar, macar sa ii dau o sansa sa apartina de altcineva. L-am creat din lipsa de activitate, de interes. Nu aveam ce face, ma …plictiseam, asa ca l-am creat pe el, D-l Plictis. D-l Plictis este cel ce ma tine ocupata atunci cand am treaba, atunci cand vreau sa desenez si mai nou, atunci cand vreau sa ma uit singura la un film… D-l Plictis ma ajuta sa ignor conversatiile neimportante si faptul ca viata trece pe langa mine ca si cum nu ne-am cunoaste… Cand eram mica vroiam sa fac ceva deosebit in viata…ceva ce altii nu reusisera, ceva de care sa fiu mandra… acum, sunt mult prea plictisita sa mai fac ceva… si daca ar fi ceva de facut, as face ceva rau… cu cat este mai rau ceea ce faci, cu atat este memorat si inscriptionat mai bine in istorie. Problema mea este ca nu pot face ceva rau, nici mie, nici altcuiva. Asa ca, raman plictisita si resemnata ca nu voi face parte din istorie, decat prin certificatul de nastere si cel de deces.
Azi m-am plictisit…. si maine ma voi plictisi….

                            …………………scris cu ceva timp in urma……………….

Nota bene

Sa redevin ce am fost, in loc sa vreau sa fiu altfel decat as putea fi

Sa pastrez ce am, in loc sa pierd ce am mai de pret

Sa castig ce nu am, in loc sa ma multumesc cu putin

Sa zambesc, in loc sa plang

Sa visez, in loc sa dorm in realitate

Sa sper, in loc sa privesc  inevitabilul

Sa iubesc….in loc sa fac orice altceva….

Haos

Traiesc intr-un haos total…mie care imi placea ordinea, am ajuns intr-un haos pe care nu il pot ordona, controla. Plutesc si ma lovesc de toti peretii…Devin cu atat mai constienta de haosul in care ma aflu cu cat ma lovesc mai des de peretii propriilor limite, de peretii ce ingradesc acest haos. Am crezut ca totul se va aranja frumos pe raft de indata ce voi realiza unul din targeturile propuse, cel mai mare target propus de pana acum. Ei bine, l-am atins, sunt multumita, dar haosul tot acolo e. Mai frumos si mai voinic ca niciodata. Vreau ordine! Vreau liniste! Vreau senilitate…sa nu imi mai pese de nimic. Am mainile legate in acest haos, nu pot face nimic si asta ma enerveaza la culme. Targetul atins nu mi-a adus multumirea si linistea asteptata. Mi-a adus teama si neputinta. Teama ca nu voi reusi sa il mentin si neputinta de a face mai mult. In acest moment. Acum. Acum nu mai pot face nimic mai mult decat sa imi mentin targetul propriu. Adica, nu pot face nimic pentru altcineva decat pentru mine. Si asta ma enerveaza la culme. Nu fac si nu am facut niciodata ceva doar pentru mine. Sunt nervoasa si nu imi pot organiza haosul. Am nevoie de cineva…de ceva…de un punct de sprijin si de inceput. Am nevoie sa fac ceva cu totul diferit de ceea ce fac acum, fara nici cea mai mica legatura cu ceea ce fac zi de zi, cu haosul in care plutesc zi de zi… Am nevoie macar de o mana care sa ma scoata si pentru o ora si sa imi arate si altceva…

Am obosit, nu mai vreau nimic…

Ma tin de treaba…

De data asta am sa ma tin de treaba, nu de alta dar e la moda. Si cum jobul meu mai nou are restrictie la cele cateva site-uri pe care le frecventam din lipsa de activitate, in pauzele mici si dese, ramane sa ma ocup de acest blog. Nu am o idee geniala pentru el, se vroia a fi un blog strict cu desene desenate ( evident) de mine. Si chiar si asa, ce idee geniala sa am pentru un blog cand deja toate subiectele au fost acoperite si toate prezinta in mare aceleasi idei..ganduri, ganduri, ganduri…incet incet ne uniformizam cu totii…asa ca…nu va fi greu sa iti gasesti prieteni sau iubit…toti vor fi ca si tine…toti vor avea un blog in care isi vor impartasi gandurile si ideile de zi cu zi, adunate din banala viata traita, identica cu a ta. Vei ajunge sa te citesti pe tine si sa te bucuri ca in sfarsit ai gasit pe cineva care iti seamana si iti impartaseste ideile si visele asemeni tie. Trist…. nu imi doresc prieteni asemeni mie, nu imi doresc iubit asemeni mie. La ce bun? cu mine traiesc de o viata si de mine nu ma pot desparti. Daca vreau culoare, imi trebuie un contrast, nu tot o nuanta de…rosu…imi trebuie albastru! Credeam ca imi va fi greu sa imi gasesc jumatatea, pentru ca ea trebuie sa fie  rosie, ca mine… Trist, pentru ca m-am inselat… Caut un albastru cu tente de galben si verde si mov si roz… Eu sunt doar rosie si am nevoie de restul culorilor pentru a simti ca traiesc cu adevarat. Pentru a vedea si altceva in afara de rosu…

Momentan, am gasit o culoare care nu este rosie… dar inca nu-i pot da nume, nu stiu unde se incadreaza, nu stiu daca este o singura culoare sau sunt fericita posesoare a unei palete de culori. Trist daca nu voi afla asta la timp, inainte sa se stearga toate…sau inainte sa se uniformizeze pentru ca asa o impune viata… sa fii ca toti ceilalti pentru a te integra si a nu fi considerat un neinteles…

Eu m-am uniformizat si am devenit o singura culoare: Rosu. Din teama de a nu fi respins, din teama de a nu gresi, din teama de a nu gasi pe cineva care sa arate ca mine…

Solutia: am nevoie de guase Panda, ca in copilarie, remember?

Am revenit…

Dupa o pauza mai mult decat necesara, am revenit! Prinsa in valtoarea gasirii jobului ideal ( ipotetic vorbind, pentru  ca ideal este mult prea mult spus) am uitat de ceea ce ma pasioneaza si de ceea ce imi propusesem prin acest blog.  Mi-as fi dorit un feed – back la ceea ce am ”creat ” pana acum, dar se pare ca sunt ”vizitatoare unica” si cu drepturi totale… mai mult wefort pe viitor…sau si mai simplu : un site. Dar pe viitor.  In prezent am gasit un job care se apropie de ideal, deci ma consider multumita si pot continua ceea ce am inceput. Renunt la micile desene in favoarea reproducerilor. Termen inceput : weekend-ul acesta. Termen limita : nu am, sac! Dimensiuni: mari, mari cat mai mari. Calitate: buna, buna cat mai buna! Pret : negociabil, negociabil, cat mai … fix!

Pana una alta, ne re-auzim in pagina ”Horse Head”, unde predomina desenele mici, mici, foarte mici…

Toate cele bune!

one

All together

All together as part of my collection. Enjoy!

Day 1

Prima zi din viata primului meu blog… editata cu intarziere ocupata fiind cu multe alte lucruri marunte si lipsite de importanta ca tot ceea ce ne inconjoara. Ambitii mari din prima noastra zi de existenta deoarece eu si blogul meu dorim sa facem cunoscut ceea ce ne place cel mai mult : desenul! asa ca m-am gandit ce poate fi mai usor decat realizarea unui blog? Intamplarea face sa trec printr-o perioada in care dispun de mai mult timp liber decat necesar ceea ce mi-a permis sa readuc la viata trairi de mult uitate. Sper sa ma acomodez repede cu .. design-ul acestui blog si sa fac un pic de lumina in cele spuse mai sus.

”Simplitatea nu este un tel in arta, dar ajungi fara voie la ea pe masura ce te apropii de sensul real al lucrurilor” Constantin Brancusi